SUA, semnalele de maturitate ale ciclului economic post-criză. FED va relua achizițiile de obligațiuni ale Trezoreriei

În discursul susținut la Denver , Președintele FED a semnalat perspectiva implementării unor noi măsuri de relaxare monetară pe termen scurt.

Jay Powell spune că acțiunea diferă de programul adoptat in perioada de după criză, cunoscut sub numele de relaxare cantitativă sau QE, pentru că scopul actual este de a facilita împrumuturile pe termen scurt, mai degrabă decât de a stimula economia SUA.

„Vreau să subliniez că nu ar trebui în niciun fel confundată cu programele de achiziție a activelor pe scară largă pe care le-am desfășurat după criza financiară”, a spus Președintele FED .

Rezerva Federală va relua achizițiile de obligațiuni ale Trezoreriei SUA emise pe termen scurt pentru a împiedica repetarea recentelor turbulențe de pe piețele „repo”, a explicat Jay Powell.

Powell confirmă așteptările pieței privind incetinirea economiei și se arată direct interesat pentru a sprijini creșterea economică și a dat de înțeles că FED va reduce dobânzile în cadrul sedintei de la finalul lunii octombrie.

Climatul de afaceri din sfera companiilor mici s-a deteriorat în septembrie, indicatorul NFIB este în scădere cu un ritm lunar de 1.3 puncte la 101.8 puncte, minimul din februarie. În semnalele de maturitate ale ciclului economic post-criză, creditul de consum a decelerat la 5% (minimul din martie) – dinamica an/an, iar deficitul bugetar s-a intensificat la 4.7% din PIB în anul fiscal încheiat pe 30 septembrie, cel mai ridicat nivel din 2012.

The post SUA, semnalele de maturitate ale ciclului economic post-criză. FED va relua achizițiile de obligațiuni ale Trezoreriei appeared first on Stiri Bancare.

Source: Stiri insolventa 2

By | 2019-10-09T10:25:37+00:00 octombrie 9th, 2019|Uncategorised|0 Comments