Cea mai mare economie a lumii a devenit vulnerabilă. Cele șapte semnale care indică că SUA este tot mai aproape de recesiune

Recenta escaladare a războiului comercial dintre Statele Unite şi China a devansat data unei viitoare recesiune a economiei americane, potrivit majorităţii economiştilor intervievaţi de Reuters. Economiștii anticipează și că Rezerva Federală va reduce dobânzile din nou în septembrie şi încă o dată anul viitor.

În pofida aşteptărilor pentru o nouă relaxare monetară, cel mai recent sondaj efectuat în perioada 6-8 august conferă o probabilitate de 45% ca economia americană să intre în recesiune în următorii doi ani, în creştere faţă de o probabilitate de 35% în sondajul precedent şi cel mai ridicat nivel după luna mai 2018, când a fost pusă pentru prima oară această întrebare.

Dar economiștii sunt deja în alertă, iar cei mai sceptici vorbesc despre o nouă recesiune în 2020.

Economiștii americani se tem ca întrevăd semnalele unei recesiuni și vorbesc despre o „economie precară” care se bazează pe datoriile persoanelor fizice si ale corporațiilor.

Analiștii văd în inversarea „curbei randamentului” o mare problemă și atrag atentia că fiecare recesiune americnă din ultimii 60 de ani a fost precedată de această inversare.

Cea mai mare economie a lumii a devenit vulnerabilă

Aproape 70% dintre economişti au răspuns că cele mai recente evoluţii au adus mai aproape recesiunea economiei americane.

”Cu certitudine, escaladarea tensiunilor comerciale prin tarife mai mari şi restricţionarea accesului la pieţe afectează încrederea, creşte costurile, afectează lanţurile de distribuţie şi slăbeşte profitabilitatea companiilor”, a scris James Knightley, economist şef internaţional la ING.

SUA se află în mijlocul celei mai lungi expansiuni economice, iar numeroși analiști trimit semnale in ultimele luni. Președintele Donald Trump a făcut presiuni asupra Rezervei Federale pentru a reduce ratele dobânzilor pentru a evita o incetinirea economica.

Indicatorii economici au scăzut cu un ritm lunar de 0.3% în iunie, pe fondul deteriorării comenzilor noi în industria prelucrătoare, autorizaților de construire clădiri rezidențiale și creșterii solicitărilor de ajutor de șomaj.

Această evoluție exprimă premise de decelerare pentru prima economie a lumii în a doua jumătate a anului curent. Conform estimărilor preliminare ale Departamentului Comerțului, prima economia a lumii a decelerat de la 2.7% an/an în T1 la 2.3% an/an în T2 – cea mai slabă evoluție din T2 2017.

Cele șapte semnale care indică că SUA este tot mai aproape de recesiune

  1. Construcțiile de case noi au scăzut cu 0.9% lună/lună la 1.25 milioane unități anualizat în iunie.
  2. Datoria gospodăriilor este la niveluri record, familiile americane având acum mai multe datorii decât în urma crizei financiare. Corporațiile au și ele o mulțime de datorii. Ingrijorarea este mare deoarece riscurile sunt mari in conditiile in care aceste datorii s-ar putea să nu poata sa fie rambursate în masă.
  3. Sectorul manufacturier este în recesiune după ce a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv în 2019, potrivit datelor Rezervei Federale.
  4. Deteriorarea investițiilor productive
  5. Scăderii exporturilor
  6. Industria prelucrătoare a stagnat în iulie
  7. Inversarea curbei randamentului.

Toate aceste semne nu fac decât să alimenteze panica. “Economia este fragilă, iar orice „foc” ar împinge tara spre criza”, este fraza ce se aude tot mai des in mass- media americana.

Săptămâna trecută, preşedintele Donald Trump a anunţat că va impune tarife de 10% pentru alte importuri din China, în valoare de 300 de miliarde de dolari, iar luni Washingtonul a etichetat China ca fiind manipulatoare de monedă.

Beijingul a avertizat că această ultimă măsură va ”afecta grav ordinea financiară mondială şi va provoca haos pe pieţele financiare”, împiedicând în acelaşi timp redresarea economiei globale.

Potrivit celui mai recent sondaj Reuters, creşterea economiei americane va încetini la un ritm anualizat de 1,8% până la sfârşitul anului 2020, de la creşterea de 2,1% raportată pentru trimestrul precedent şi cu mult sub avansul de 3,1% în primul trimestru.

The post Cea mai mare economie a lumii a devenit vulnerabilă. Cele șapte semnale care indică că SUA este tot mai aproape de recesiune appeared first on Stiri Bancare.

Source: Stiri insolventa 2

By | 2019-08-09T11:29:09+00:00 august 9th, 2019|Uncategorised|0 Comments

Fatal error: Uncaught exception 'wfWAFStorageFileException' with message 'Unable to save temporary file for atomic writing.' in /home2/insolventatm/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:30 Stack trace: #0 /home2/insolventatm/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(648): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents('/home2/insolven...', '<?php exit('Acc...') #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig('transient') #2 {main} thrown in /home2/insolventatm/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 30