30 iulie 2019. Banca Națională a României a anunțat lansarea în circulație a bancnotei de 20 de lei, ce va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, eroină căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. La această decizie a contribuit și inițiativa ”Femei pe bancnote”, lansată de jurnalista Janina Nectara. În cadrul acestei campanii, peste 20.000 de români au votat pe o platformă online personalitățile istorice preferate, precum Regina Maria, Ana Aslan, Iulia Hașdeu, Maria Tănase sau Ecaterina Teodoroiu.

Astfel, prin această decizie, putem considera că ”se face dreptate”, iar o personalitate feminină marcantă primește recunoașterea incontestabilă a meritelor prin includerea portretului acesteia pe una dintre bancnotele noastre. După cum și BNR notează în comunicatul de presă, alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o semnificație specială – ”Banca Naţională a României susţine astfel preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în linie cu iniţiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire”.

Însă includerea personalităților feminine pe bancnote nu este un lucru nou. Datorită datelor strânse de publicația americană Vox, putem observa care este situația celorlalte valute, câte monede ale țărilor au reprezentată cel puțin o personalitate feminină și din ce domenii provin acestea.

Primele cifre interesante relevate din analiza americanilor arată un adevăr nu tocmai fericit: doar 48 din 196 de națiuni au o femeie pe una dintre bancnotele lor, România urmând a se alătura acestora începând cu anul viitor. Asta înseamnă că, la nivel global, doar 118 din cele 1.300 de tipuri de bancnote aflate în circulație au reprezentată o personalitate feminină – adică 9 procente.

Mai departe, în total există 46 de femei reprezentate pe bancnote. Dintre acestea, se pare că cele mai multe provin din domenii creative. 10 scriitoare și poete (incluzând 2 câștigătoare a premiului Nobel), dar și 6 artiste formează această listă. Potrivit Vox, 5 dintre acestea sunt cântărețe de operă – Nellie Melba (Australia), Emmy Destinn (Cehia), Jenny Lind și Birgit Nilsson (Suedia), Kirsten Flagstad (Norvegia).

De asemenea, 10 dintre cele 46 de personalități fac parte din case regale sau provin din domeniul politic. În această categorie se remarcă Regina Elisabeta a II-a. Din cele 118 tipuri de bancnote, 74 o reprezintă pe Domnia Sa. Chipul acesteia apare pe bancnotele din nu mai puțin de 19 țări, precum Regatul Marii Britanii, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Belize, Bahamas sau Gibraltar. Astfel, ea este cea mai bine reprezentată figură istorică, fie că vorbim despre femei sau bărbați.

Cât despre figura Ecaterinei Teodoroiu, ea se va alătura celorlalte trei eroine reprezentate pe bancnote – Nanny, Regina Maroonilor din Jamaica; Catherine Flon, onorată pentru coaserea primului steag haitian și Luisa Cáceres de Arismendi, eroină a Războiului de Independență din Venezuela.

Banii românești de Cartea Recordurilor

Începând din 2020, România va deveni al 49-lea stat care celebrează o femeie pe bancnote. Însă, de-a lungul timpului, banii noștri au doborât mai multe recorduri. Astfel, cea mai mică bancnotă de hârtie din lume este cea de 10 bani – emisă de Ministerul de Finanțe în anul 1917.

De asemenea, bancnota românească de un milion de lei a ajuns în Cartea Recordurilor, fiind bancnota imprimată pe suport de polimer cu cea mai mare valoare nominală din lume.

Nu în ultimul rând, cu ocazia eclipsei totale de Soare din anul 1999 a fost emisă prima bancnotă pe suport de polimer din Europa, această metodă fiind folosită de atunci la toate emisiunile realizate de BNR. Aceasta avea valoarea nominală de 2.000 de lei și dispunea de un design deosebit, pe suprafața ei fiind reprezentat conturul țării noastre, evidențiind locurile unde s-a putut observa evenimentul astronomic.

The post Cum au ajuns banii românești în Cartea Recordurilor și ce simbolistică are lansarea bancnotei de 20 de lei cu Ecaterica Teodoroiu appeared first on Stiri Bancare.

Source: Stiri insolventa 2