Ministerul Finanțelor s-a împrumutat pe piețele internaționale cu trei miliarde de euro prin obligațiuni cu scadențele 7 ani – 1.15 miliarde euro, 15 ani – 500 milioane euro și 30 ani – 1.35 miliarde euro, la costuri medii anuale de 2.132%, 3.618%, respectiv 4.657%, volumul total al subscrierilor fiind de 7.2 miliarde EUR, conform Bloomberg.

Suma împrumutată este aproape egală cu toate împrumuturile din 2018

Suma aferentă emisiunii va fi utilizată pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale.

Guvernul are nevoie acută de bani și din cauza problemelor dintre sistemul bancar si Stat care s-a soldat cu împrumuturi puține și mici din piața internă.

Guvernul a atras 1,15 miliarde euro prin titlurile pe 7 ani, 500 de milioane de euro prin vânzarea pe 15 ani, iar cu cele pe 30 de ani 1,35 miliarde de euro, potrivit Bloomberg.

România a reuşit performanța miercuri să iasă pe pieţele externe cu un volum foarte mare de titluri de stat în euro, cu randamente şi termene diferite, cel mai mare fiind pe 30 de ani, ceea ce înseamnă încrederea investitorilor în această ţară, se laudă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Ce nu spune ministrul? Cît de riscantă este România

Cu ce nu se laudă ministrul este dobânda la care se împrumută România, mai mare decât cea la care se împrumută Grecia – 4,65% noi, fata de 4,29% grecii. Germania se poate împrumuta și cu 0,5% pe 30 de ani.

Acum poate înțelegem disperarea Guvernului ca agențiile de rating să nu scadă, încă, perspectiva de stabilitate a țării. Iar acest cost plătit de România ar trebui sa fie o lecție de economie pentru manipulatorii și păpușarii care ignoră voit explicațiile despre dobânzile creditelor din Romania. Ei susțin că sunt mari, fac comparații cu Germania, Spania și nu înțeleg nimic despre riscul de țară.

Dar se întîlnesc cu riscul cînd se împrumută pentru banii de care ei au nevoie și pe care îi vom achita noi și copiii noștri. Acum că avem cifre despre cît ne costă riscul de țară, păpușarii dispar din peisaj pentru căteva zile.

Romania este o economie emergentă și inevitabil avem mai multe riscuri decât o economie dezvoltată (deficitul, inflația, rata de schimb).

Prezent la Digi24 și întrebat ce explicaţie are pentru faptul că dobânda la care s-a împrumut România, de 4,65% este mai mare decât cea de 4,29% la care se împrumută Grecia, ministrul Finanţelor a explicat că fiecare ţară are nivelul ei de rating, este percepută într-un fel sau altul, de la caz la caz.

“Dar comparaţi sau verificaţi proporţiile vizavi de ce se împrumuta Grecia puţin mai devreme, anul trecut sau acum doi ani şi aşa mai departe. La România, la fel. Nu e vreo diferenţă de cost, sau România se împrumută mai scump decât altele pentru că noi suntem nu ştiu cum. Nu e adevărat. Suntem văzuţi, percepuţi pozitiv la nivel internaţional şi o să vedeţi în ceea ce urmează că va fi aceeaşi abordare, aceeaşi logică pozitivă din piaţă”, a spus şeful de la MFP.

Ei se împrumută, copiii vor achita

“Am decis să ne finanţăm, cum fac şi alte state normale, adică să mă împrumut pentru ce am nevoie în acest an în primul semestru, după care să încep să mă împrumut dacă doresc din piaţă şi costurile îmi convin ca şi Minister de Finanţe pentru anul care urmează. Aşa este logica în orice Minister de Finanţe care ştie cum să procedeze vizavi de datoria unei ţări într-un mod responsabil. Faptul că este interes pentru titluri de stat în euro din partea investitorilor străini, asta înseamnă încredere pe termen lung într-o ţară, în Guvenul unei ţări. Este primul an în care România iese pe un termen atât de lung, la 30 de ani (…) România reuşit azi să iasă în pieţele externe cu un volum foarte mare de titluri de stat în euro pe randamente diferite şi perioade diferite, cea mai mare fiind pe 30 de ani, ceea ce înseamnă foarte mult, este un mesaj foarte clar din partea pieţelor externe vizavi de economia românească”, a spus Teodorovici, miercuri seara, la Digi24.

Emisiunea a fost administrată de către Citigroup Global Markets Limted, Erste Group Bank AG, ING Bank N.V, JP Morgan Securities plc şi Societe Generale.

The post Ministrul Teodorovici se laudă cu performanța unui împrumut record. Cu ce nu se laudă? Cu dobânda mare ce reflectă riscul de țară appeared first on Stiri Bancare.

Source: Stiri insolventa 2