Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a anunțat că de astăzi va fi demarată o nouă ediţie a Programului “Prima Casă”. Reprezentanții instituţiei precizează că lansarea ediţiei din 2019 a programului guvernamental a fost posibilă ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei alocat pentru anul în curs.

“Timp de 10 ani, Programul “Prima Casă” a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le şansa de a achiziţiona o locuinţă. Eficienţa şi notorietatea programului se bazează pe parteneriatul construit între statul român, ca iniţiator, FNGCIMM, băncile finanţatoare şi beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unică de a accesa un credit imobiliar în condiţii foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% şi cu costuri totale de finanţare plafonate. Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României. Suntem pregătiţi de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaţionale îmbunătăţite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendinţele actuale din sectorul financiar”, a menționat Gheorghe Lăpădat, directorul general al FNGCIMM.

Programul “Prima Casă” din 2019 beneficiază de aceleaşi condiţii de acordare a garanţiei statului român pentru finanţările aprobate de către băncile participante şi va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank.

Datele oficiale arată că, anul trecut, au fost acordate în cadrul acestui program 20.423 de garanţii, în valoare totală de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garanţiei acordate de 94.000 lei, precum şi 7.160 promisiuni de garantare, în valoare totală de 800 de milioane de lei. Totodată, de la momentul lansării Programului, în anul 2009, şi până la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 23,7 miliarde de lei. Garanţia Fondului este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

The post Programul Prima Casă din 2019 debutează cu un buget de aproape 2 miliarde de lei. 267.752 de români au primit credite cu avans de 5% din 2009 până în prezent appeared first on Stiri Bancare.

Source: Stiri insolventa 2