Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, cel mai înalt reprezentant al României la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a obţinut unul din cele două mandate de vicepreşedinţi, alături de ministrul Finanţelor din Lituania, a anunţat, duminică, ministerul de resort.

Noul preşedinte ales al Consiliului Guvernatorilor BERD va fi ministrul Finanţelor din Spania.

„Desemnarea unei structuri de conducere formată exclusiv din reprezentanţi ai unor state membre consolidează interesele Uniunii în cadrul BERD, chiar şi în contextul ieşirii Marii Britanii din forul comunitar. România, prin ministrul Eugen Teodorovici, asigură în prezent atât preşedinţia Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii (BEI), cât şi pe cea a Consiliului pentru Afaceri Europene şi Financiare (ECOFIN), în contextul Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Este o premieră de la aderarea României la Uniunea Europeană, când un oficial român deţine în acelaşi timp cele mai înalte funcţii în cadrul celor trei instituţii europene de prestigiu”, subliniază Ministerul Finanţelor, în comunicatul de duminică.

BERD este deţinută de 67 de ţări de pe cinci continente, precum şi de Uniunea Europeană şi BEI. România este membru BERD din anul 1991. Guvernatorul României la BERD este ministrul finanţelor publice, iar guvernator supleant este guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

BERD a investit în România în 429 de proiecte, cu investiţii nete de peste 8 miliarde de euro, atât în sectorul privat, cât şi în cel public, în domenii precum energia, transportul şi infrastructura municipală, precum şi în instituţii financiare. Portofoliul actual este de aproape 1,9 miliarde de euro. BERD este actionar minoritar la Banca Transilvania.

The post Eugen Teodorovici a fost ales vicepreşedinte al BERD appeared first on Stiri Bancare.

Source: Stiri insolventa 2