Ajutoarele de deces vor avea și în 2019 aceeași valoare ca și anul trecut și vor fi acordate atunci când moare un salariat, un pensionar sau un membru al familiei. Ca și până acum, acestea vor fi înmânate persoanei care a suportat cheltuielile în urma decesului, cum ar fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Potrivit purtătorului de cuvânt al …
Source: Avocatura