La doi ani de la intrarea în vigoare a dării în plată, iniţiatorul legi a venit în Parlament cu noi amendamente, iar astăzi modificările vizate de Daniel Zamfir au trecut de Comisia de Buget din Senat.

Impreviziunea va fi stabilită prin lege, nu de un judecator

Daniel Zamfir, consideră că trebuie introduse condiții mai clare pentru oamenii care vor să dea casa băncii şi să scape de creditele pe care nu le mai pot duce. Cum instanţele au interpretat diferit impreviziunea, adică acele evenimente excepționale survenite pe parcursul derulării creditului care au condus clientul în situația de a avea dificultăți majore la rambursarea creditului, senatorul ALDE a obținut modificarea legii.

Doar proiectul legislativ prin care Prima Casă intra în zona de aplicare a legii dării în plată a fost respins de Comisie.

Potrivit schimbărilor propuse de senatorul Daniel Zamfir, se va aplica darea în plată și se va considera întodeauna că există impreviziune în următoarele cazuri:

– în cazul devalorizării cu mai mult de 50% faţă de valoarea iniţial evaluată a imobilului cu destinaţia de locuinţă;

– în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul cursului de la data contractării creditului;

– în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului l-a depăşit pe cel luat în considerare la momentul acordării creditului;

– în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinaţia de locuinţă, în alte cazuri care relevă un dezechilibru contractual.

Textul a fost stabilit marți, în ședința comisiei de specialitate din Senat, insa Camera decizională este Camera Deputaților.

Daniel Cătălin Zamfir, inițiatorul Legii dării în plată:

“Au fost instanțe care au spus că doar un cutremur sau moartea subită pot fi considerate impreviziune. Cum altfel au fost instanțe care au spus că creşterea cursului valutar este situaţie de impreviziune.

Văzând situațiile acestea diferite, am considerat că este util să stabilim noi acele criterii, tocmai ca să nu lăsam oamenii într-o situație aleatorie, la mana unor judecători.”

Bancherii prezenți la discuții au contestat amendamentele aprobate și consideră că odată cu aceste prevederi oamenii vor accesa mult mai greu un credit.

Florin Dănescu, Președintele Executiv al Asociației Române a Băncilor, prezent în Parlament:

“Filtrele băncilor vor fi mult mai dure si mult mai selective din perspectiva unor riscuri pe care le introduce chiar decidentul politic, prin aceste elemente de impreviziune” a spus Danescu, potrivit Digi24.

Bogdan Preda, Patronatul Băncilor:

“Ca si creditor trebuie sa te gandesti de doua ori ce va veni. Cum vor arata aceste legi si cum vor arata efectele cumulate. Bineînteles că face creditarea, din perspectiva creditorului, mult mai riscantă”, a explicat și directorul executiv al CPBR pentru Digi 24.

De la intrarea în vigoare a legii, opt mii de români au trimis notificări de dare în plată, potrivit datelor BNR.

The post Impreviziunea va fi definită prin lege. Daniel Zamfir: am considerat că este util să stabilim noi acele criterii, să nu lăsam oamenii la mâna unor judecători. Ce spun reprezentanții băncilor prezenți în Comisie appeared first on Stiri Bancare.

Source: Stiri insolventa 2